Cel de-al doilea volum al seriei distopice Praf - elocvent numit "Atingerea salbaticiei", continua povestea lui Abu, un copil prea devreme maturizat, in lupta lui pentru supravietuire si pentru descoperirea unui sens intr-o lume aflata in colaps.

”Se spune că mai demult, când lumea era exact așa cum ar fi trebuit să fie, un înger a coborât molcom printre nori. Voia să privească minunățiile pământului și să povestească lumii întregi necazul ineluctabil al omului. Dar nimeni nu s-a priceput să-l asculte. Poate c-o fi fost întuneric atunci când s-a lăsat, timid, înspre lume, sau poate că era o zi scăldată de o lumină caldă, ocrotitoare, și niciun suflet nu i-a dat crezare. Prea ocupat, omul, cu lucruri lumești, simple, ca să-și permită să asculte sau să vadă un înger coborând din ceruri. Și îngerul a plecat. O dâră de tristețe în urma lui, un chip cenușiu, bătăi domoale din aripile lungi, fine.

Dar într-un parc oarecare, un pui de om, cu o mânuță grasă înălțătă spre cer, își strigă încântat mama:

— Mami, mami! Uită-te. Acolo. Sus. Un înger care zboară!

Femeia a zâmbit, l-a mângâiat cu tandrețe pe părul de culoarea spicului de ovăz copt. I-a explicat minunea din ceruri ca pe un lucru pământesc:

— Nu e niciun înger. E doar un porumbel care fâlfâie ambițios din aripi.

— Dar eu pot să-l văd bine, cum zboară trist și încet.

Mama l-a apucat de mânuță, l-a luat în brațe și a continuat să-i zâmbească. Și a mai zis:

— Dacă există vreun înger în tot parcul ăsta, atunci acela ești tu, puiule.

Apoi a început să-l gâdile și să se joace cu el și copilul acela mic și rotofei chiar a râs, s-a bucurat și s-a zbenguit de ici până colo, întocmai ca un mesager al divinității.

Și astfel, îngerul s-a îndepărtat de lume. A trecut dincolo de nori și a ajuns în Rai, unde l-a întâmpinat cohorta de frați și Tatăl Ceresc, care s-a mâniat piramidal, apăsător. Și cine ar putea să judece supărarea Tatălui căzută peste fiul răzvrătit? Pedeapsa a căzut peste lume ca o lespede, iar îngerii au plâns cu ardoare – și au tot plâns, zile și luni, ani și ani la rând — până când ochii au început să le ardă în flăcările durerii și lacrimile s-au transformat în cenușă.

Și, în felul acesta, fulgii de cenușă au pornit lungul și domolul drum înspre lume. La început rarefiați, apoi din ce în ce mai deși. O perdea tocită și zdrențuroasă aruncată peste orașe, care să învelească tot și toate. Zid, suflet, casă sau copac. Nimic n-a putut să fie iertat de căderile fuliginoase.

— Câte păcate s-au tot făcut, de la facerea lumii și până în ziua lacrimilor de funingine, tot atâția fulgi se vor fi scuturat peste Pământ, a mai spus Tatăl tuturor lucrurilor văzute și nevăzute. Iar omul, în nerozia lui, își va fi purtat, în ceasul cel din urmă, crucea.”

Florin Purluca

Cărți scrise de Florin Purluca

Blestemul celor patru fantome

Atingerea salbaticiei

Razboiul pietrelor

Sange, metal si speranta

Furia fiarelor

1944. Ein Freak

Progradia

Praf