Accidentul

de Mihail Sebastian

Coperta Accidentul - 1

In ziua de 29 mai 1945, la Bucureşti, a avut loc un accident stupid. Un camion curma viaţa scriitorului Mihail Sebastian, la doar 38 de ani. Mihail Sebastian se îndrepta spre Universitatea Liberă Democratică, pentru a susţine primul curs de literatură universală.


In 1940 aparuse Accidentul, romanul de dragoste, puternic influentat de operele lui Marcel Proust, Gustave Flaubert dar si ale alor romancieri francezi.

Manuscrisul inițial al romanului Accidentul, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui Mihail Sebastian în Franța, iar autorul nu l-a mai găsit. A fost nevoit să-l rescrie de la zero.

Personajul central al romanului este Nora, o profesoara de franceza, care sufera un accident usor la coborarea din tramvai. Paul, un individ mai curand apatic, o va ajuta sa se ridice si sa ajunga acasa. In acea seara Paul implineste 30 de ani, iar Nora improvizeaza sarbatorirea acestei zile.

Paul e îndragostit de Ann, o pictoriță tânără, pe care o iubea nebunește, dar care îi provoacă deziluzii dureroase

Accidentul din seara când împlinește 30 de ani îi schimbă viața: dimineața o găsește pe Nora în apartamentul său. Ea îi propune o vacanță la munte. Deși nu pare încântat de această idee, pe parcursul călătoriei pline de peripeții Paul va găsi răspuns la toate întrebările sale și-și va găsi pacea sufletească, Nora fiind pentru el îngerul păzitor în noua lui viață, pe care o va începe de la primul minut în munți.

Accidentul este unul dintre romanele care iti raman adanc cuibarite in minte, capatand cu timpul aerul unei povesti spuse de un vechi prieten.

Fenomenul receptării lui Sebastian a fost unul dintre cele mai spectaculoase, atât în timpul vieții scriitorului, cât și în posteritate
Număr de pagini272
Anul publicării2017
Limbă:Română
Tip copertă:Cartonată
ISBN:9789732110300
Editura:Minerva

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...