Adelaide

de Genevieve Wheeler

Coperta Adelaide - 1

Nominalizată la Goodreads Choice Awards 2023 pentru Cel mai bun roman de debut

O explorare sinceră și răscolitoare a euforiei de a fi tânăr și îndrăgostit - de o persoană care nu poate sau nu știe cum să te iubească. Este o carte despre cum, în încercarea de a ne salva partenerul, ajungem să ne pierdem în suferința lui, dar și despre cum putem ieși din acest cerc vicios.


Rezumat Adelaide - Genevieve Wheeler
Când ai așteptat atât de mult iubirea, poți recunoaște când ea îți cere „prea mult”?
La douăzeci și șase de ani, Adelaide Williams lasă în urmă jungla urbană din New York pentru Londra cosmopolită. Cu ambiția de a-și găsi aici marea iubire, tânăra se avântă cu inima deschisă într-o relație cu Rory, un englez fermecător, dar evaziv, care pune rapid stăpânire pe inima și viața femeii. Sigur, Rory are defectele lui, dar cine este perfect?
Ea este îndrăgostită până peste cap. El abia își amintește numele ei...
Rory răspunde câteodată la mesaje, ajunge rar la întâlniri și nu face niciodată planuri de viitor. Lângă el, Adelaide se pierde tot mai mult în propriile gânduri și emoții, încercând să găsească un echilibru între ceea ce își dorește și ceea ce merită cu adevărat. Însă, când viața lui Rory este dată peste cap de un eveniment tragic, tânăra decide să facă tot ce îi stă în putere pentru a-l ține pe linia de plutire, chiar dacă asta înseamnă să se scufunde ea însăși.
Cu onestitate și compasiune, acest roman de debut explorează durerea și sănătatea mintală, surprinzând în același timp euforia de a fi tânăr și îndrăgostit – de prietenii tăi, de orașul tău sau de o persoană care nu vrea, nu poate sau nu știe cum să te iubească la rândul ei.

„O carte de suflet... Portretul unei femei care încearcă să facă pe plac tuturor și care învață să se pună pe primul loc... Fanii Bibliotecii de la miezul nopții vor adora călătoria lui Adelaide.” — Booklist
„Imposibil de lăsat din mână. O recomand tuturor persoanelor care se îndrăgostesc prea repede și prea intens de persoana nepotrivită. Frumoasă și dureroasă în același timp.” — Dana Schwartz, autoarea bestsellerului New York Times Anatomie. O poveste de iubire
„Adelaide expune stângăcia primilor ani de maturitate, precum și a iubirii neîmpărtășite, arătându-ne, în cele din urmă, că adevărata magie a vieții constă în faptul că ea merită trăită.” — Sarah Addison Allen, autoare de bestsellere
„Mi-a adus atât de multă speranță încât, când am întors ultima pagină, am plâns de fericire, nu de tristețe, și pentru asta sunt recunoscătoare. 5 stele!” - Liana
„Dacă și tu te-ai întrebat de ce nu ești suficientă pentru un bărbat sau un partener... această carte te va impresiona până la lacrimi și îți va deveni balsam pentru suflet.” – Alexia
„O carte pe care o ții la piept când plângi, când răzi și când visezi. Nu mă așteptam să mă regăsesc într-o carte cu relații toxice, dar autoarea m-a făcut să realizez câteva lucruri despre mine.” - Erica
Fragment din carte
„Își aminti de acea dimineață când se trezise simțind că totul era exact cum trebuia să fie. Nimic nu era perfect, dar pentru ea, acea stare era suficientă. Își dorise să captureze acel moment, să-l pună într-un borcan, pentru a-l deschide și a-l savura în zilele mai întunecate. Dar, ca de obicei, acele momente treceau prea repede. Acum, stând pe marginea patului, se întreba de ce era atât de greu să le găsească din nou.”
Număr de pagini384
Anul publicării2024
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786303053080
Editura:Bookzone

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...