Potrivit unui mit slav, Baba Iaga este o vrăjitoare care trăieşte într-o casă construită pe picioare de găină şi răpeşte copii mici. În Baba Iaga a făcut un ou, faimoasa scriitoare Dubravka Ugrešić transformă legenda într-o poveste modernă despre feminitate, îmbătrânire, identitate şi dragoste. Cu un spirit tăios şi o inteligenţă ascuţită ca bisturiul, Ugrešić împleteşte poveştile a patru femei care trăiesc în Europa de Est: o scriitoare care îi îndeplineşte mamei ei ultima dorinţă şi călătoreşte în oraşul natal al acesteia din Bulgaria, o femeie foarte în vârstă care se trezeşte în fiecare dimineaţă sperând ca acea zi să fie ultima pentru ea, o blondă cu sâni imenşi, funcţionară la un spital, care a renunţat la iubire, şi o văduvă în serie, înzestrată cu un talent secret pentru scris. Prin intermediul temerilor şi dorinţelor femeilor, al zbaterii lor de a nu se pierde în anonimat, Dubravka Ugrešić ne oferă o superbă reimaginare în cheie postmodernă a unui mit străvechi, plină de umanitate şi de bucuria de a povesti.

„Amestec de ficţiune, fantastic, folclor şi memorii, totul relatat cu inteligenţă, entuziasm şi înţepături ironice la adresa tradiţiilor culturale actuale, Baba Iaga a făcut un ou este un tur de forţă caustic care îl face pe cititor să râdă pe înfundate, pe deplin mişcat de amărăciunea personajelor.” (The Washington Times)

„Instinctele de povestitoare ale Dubravkăi Ugrešić sunt infailibile… O perspectivă ludică, ingenioasă asupra femeilor şi îmbătrânirii.” (Kirkus Reviews)

„Naraţiunile multistratificate din Baba Iaga a făcut un ou se reunesc într-o explorare a feminităţii, identităţii, mortalităţii şi puterilor magice ale folclorului.” (Booklist)

Dubravka UGREŠIĆ (1949-2023) s-a născut în Kutina, Iugoslavia. Şi-a făcut studiile la Universitatea din Zagreb, având dublă specializare, în limba rusă şi în literatură comparată. Vreme de douăzeci de ani a lucrat la Institutul de Teoria Literaturii din cadrul aceleiaşi universităţi, urmându-şi, de asemenea, cariera de scriitoare. Literatura rusă de avangardă i-a stârnit interesul şi, în cadrul unui program editorial internaţional, a redescoperit scriitori ruşi uitaţi, a publicat un volum de eseuri despre proza contemporană rusă şi diverse traduceri. De-a lungul anilor ’80, a publicat povestiri şi romane foarte apreciate de critica literară, printre care Străbătând fluxul conştiinţei (1988), distins cu prestigiosul premiu NIN. Din cauza poziţiei sale critice faţă de excesele naţionalismului din fosta Iugoslavie, în 1991 a devenit victima unei violente campanii de presă, fiind numită „trădătoare”, „inamic public” şi chiar „vrăjitoare”. Hărţuirile îndelungate şi ostracizarea din viaţa publică au determinat-o, în cele din urmă, să părăsească Croaţia în 1993. A continuat să lucreze la publicaţii europene şi să publice romane şi volume de eseuri, printre cele mai cunoscute numărându-se Cultura minciunilor (1995), Muzeul capitulării necondiţionate (1997), Cititul interzis (2001), Ministerul durerii (2004), şi a fost distinsă cu importante premii literare europene. Cărţile ei au fost traduse în toată lumea, în peste douăzeci de limbi.