Despre stabilitate și încredere, despre ce e trecător și ce rămâne

Vine primăvara. Jakub, un băiețel de undeva, dintr-un sat, se joacă prin grădină și pe deal cu prietena lui, Eliška. Ici-colo, câte un petec de zăpadă le aduce aminte de iarnă. E soare și din ce în ce mai cald. Zi după zi, răsar ghioceii, apoi păpădiile, apoi lalelele… Animalele ies la lumină, multe păsări deja au pui. Ar cam fi vremea să se-ntoarcă și Blanka, barza care își face cuib în fiecare an pe casa lui Jakub.

Dar dacă anul acesta Blanka își va face cuib în altă parte? Ca să nu se întâmple așa ceva, Jakub se gândește că trebuie neapărat s-o întâmpine pe Blanka la marginea satului. Oare îl va recunoaște barza pe băiețel dacă el va fi primul care îi va ieși în cale? Și va zbura după el până la casa lui, spre a-și face cuib acolo unde l-a avut și anul trecut?

— Vezi, Eliška, ce bine mă cunoaște Blanka? M-a găsit singură, fără niciun ajutor. Chiar dacă acum sunt mai mare.

Pornind de la simbolistica primăverii și a renașterii, Milena Lukešová ne propune o meditație despre schimbare și statornicie, despre ce e trecător și ce rămâne. Jakub crește, își deschide aripile și descoperă lumea, dar are nevoie, ca orice copil, de stabilitate și încredere, exact cum mama sa spune despre el: „Jakub al meu nu se pierde. Întotdeauna găsește drumul bun.“

MILENA LUKEŠOVÁ (născută Kořínková, 1922–2008) a fost una dintre cele mai îndrăgite autoare cehe de cărți pentru copii. Cărțile sale au fermecat numeroase generații, nefiind tributare unui anumit mod de a scrie – și mai ales de a scrie pentru copii – dintr-o perioadă sau alta. Prin autenticul și perenitatea lor, operele sale au reușit, în mare măsură, să evite problemele politice, atât de dificil de ocolit în vremurile când a creat autoarea. Cariera sa a cunoscut un indiscutabil apogeu odată cu epoca de relativă democratizare a vieții social-politice din Cehoslovacia din anii ‘60. Milena Lukešová și-a făcut meseria cu sinceritate și cu o neobișnuită pasiune și, mulțumită că nu o obligă nimeni să slăvească partidul comunist cehoslovac și cuceririle orânduirii socialiste, e adevărat că nu și-a pus nici problema să treacă de partea cealaltă a baricadei, în tabăra protestatară. Or, tocmai acest echilibru fragil, pe care a căutat cu toate puterile și a reușit cu greu să îl mențină în carieră și în viață, a costat-o liniștea ultimelor patru decenii de existență: acuzată de autorități, după invazia sovietică din 1968, de a se fi implicat prea puțin în educația politică a tinerelor generații, demisă din funcția de redactor la Editura de Stat pentru Copii (rebotezată Albatros tocmai în fatidicul an al invaziei) și redusă la statutul de colaborator extern, autoarea nu are de ales și, puțin câte puțin, se apropie de arta cehoslovacă underground și de instituțiile de cultură și învățământ occidentale care manifestă interes pentru colaborarea în domeniul atât de drag autoarei al literaturii pentru copii. În schimb, după 1989, avea să i se reproșeze tocmai lipsa de atitudine combativă la adresa socialismului, fapt care, în 1998, avea să o determine să emigreze definitiv în Statele Unite, acolo unde fratele său Igor își găsise un cămin și își construise o carieră încă din anul 1948.

JAN KUDLÁČEK (1928–2017) a fost atras încă din prima tinerețe de arta plastică sub forma desenului, graficii, picturii, acuarelei și schiței, dar avea să-și găsească adevărata vocație abia în anul 1964, când a început să ilustreze cărți. Este considerat drept unul dintre artiștii care au influențat la nivel mondial acest domeniu și, dacă în ceea ce privește celelalte forme de artă plastică s-a dovedit un desăvârșit cunoscător atât al tehnicilor clasice, cât și al celor moderne, în schimb, în materie de ilustrație de carte a realizat mai mult decât atât – a fost creator de tehnici și metode cu totul noi, de mare originalitate, pe care contemporanii și le-au însușit cu entuziasm. Datorită talentului său de excepție, artistul a fost promovat în permanență de către toate regimurile politice care s-au perindat în țara sa: deși a reușit să termine prima facultate, de Grafică, înainte de anul 1948, atât regimul comunist de tip stalinist din anii ‘50, cât și acela ceva mai democratic din deceniul următor, ba chiar și posttotalitarismul „normalizator“ din perioada 1969–1989 s-au întrecut în a se folosi de numele lui Kudláček spre a-și dovedi caracterul „democratic“ și „deschiderea către artă și cultură“. Așa cum era de așteptat, această formă de „protecție politică“ i s-a reproșat artistului după căderea regimului comunist, dar, la nivelul său, asemenea critici nu aveau cum să-l afecteze, cu condiția ca el să reacționeze la ele cu discreția cuvenită. Iar Kudláček a avut inteligența de a o face; ca atare, strângând din dinți, zâmbind și tăcând, artistul a scăpat de acuzațiile de colaboraționism cu regimul comunist. Oricum, dacă nu ar fi reușit singur să se salveze din această situație, arta sa și prestigiul internațional de care se bucură ar fi făcut-o pentru el. A fost premiat la Târgul de carte pentru copii de la Bologna din 1972.

MIRCEA DAN DUȚĂ (n. 1967) este poet, filmolog și traducător. Publică în principal în România și Cehia, dar unele dintre textele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, SUA, India, Italia, Slovacia, Bulgaria, Muntenegru, Kosovo. A tradus din cehă/slovacă, dar și din polonă, slovenă, bulgară, engleză și franceză în română și/sau în cehă. Publică volume și articole de specialitate (în domeniul teoriei, criticii și istoriei literare sau de film). Este membru al PEN Cehia și unul dintre cei mai activi organizatori de programe și schimburi culturale (în principal literare) între Cehia, Slovacia și România.