Se spune că în vremuri îndepărtate, cu mult timp înainte de apariția regatului Kaladriei, Ceața acoperea în întregime toate ținuturile, de la un capăt la altul, ca o pătură stearpă în care nimic nu putea crește și din care nimic nu putea ieși niciodată. În afară de sălbatici. Mâhnite, Cerurile Albastre au deschis un singur ochi mare în văzduhul unei nopți oarecare, iar Luna a privit lung și i-a imaginat pe toți oamenii în carne și oase, așa cum sunt acum.