Buzau. Monografie urbanistica

de Teodor Octavian Gheorghiu

Coperta Buzau. Monografie urbanistica - 1

Colecția Academia cuprinde cărți ce sunt rezultatul unor cercetări doctorale și alte lucrări cu caracter academic. Al treilea volum publicat în colecția Academia este Buzău. Monografie urbanistică, autor Teodor Octavian Gheorghiu. Cartea are la bază cercetarea de peste patru decenii a autorului.

În studiul pe care se sprijină această carte, spre deosebire de altele care l-au precedat, sunt abordateo serie de subiecte ale urbanisticii românești – în speță, buzoiene – puțin cercetate și, mai ales, ilustrate: apariția și creșterea teritorială a orașului, evoluția morfo-structurilor medievale, premoderne și moderne, evoluția arhitecturilor, locuirea, apărarea urbană medievală, istoria distrugerilor și a reconstrucțiilor, protecția valorilor istorice actuale. Cercetarea s-a desfășurat pe o perioadă de câteva decenii, fiind completată, perfecționată și adaptată la contextul publicistic. Sunt utilizate o serie de metode neconvenționale și de surse de informare de multe ori ignorate, prelucrate astfel încât să fie acoperite aspectele vieții urbane care nu erau sau nu sunt cunoscute. Între ele: coroborarea datelor istorice cu cele cartografice, reconstituiri regresive, contextualism, recursul la anumite repere contemporane zonale de organizare urbanistică, tipologizări, diagnoze ale realităților urbanistice și arhitecturale actuale etc. Pe de altă parte, aceste metode și prelucrări de date atipice se sprijină și pe informația istorică obișnuită amintită mai sus, publicată începând cu anii ’70 ai sec. XX sub diferite forme sau arhivată. Scopul cărții este de a deveni un instrument de lucru pentru cercetările viitoare (inclusiv prin semnalarea necunoscutelor sau a elementelor vag și nesigur știute), precum și pentru administrarea corectă a centrului istoric și a orașului, în ansamblu. Cartea se bazează pe o abordare cronologică coroborată cu abordări tematice ale unor subiecte importante în sine și în raport cu evoluția orașului. Prin aceasta, se obțin reconstituiri ale genezei medievale (precedată, probabil, de etape timpurii bănuite în raport cu un anumit context zonal), reconstituiri ale evoluției urbanistice, arhitecturale, economice, sociale, legislativ-administrative etc. Pentru perioadele recente (sec. XIX-XX), se conturează fenomenele modernizării urbane în ansamblul său, evoluția unor arhitecturi urbane și caracteristicile sale în perioadele semnificative, transformările suferite de oraș în perioada interbelică și, mai ales, comunistă. În fine, cartea conține diagnoze detaliate ale realităților buzoiene din ultimele decenii, influențate negativ de fenomenele tranziției, precum și soluții de protecție și activare a valorilor istorice, urbanistice, arhitecturale.
Număr de pagini360
Anul publicării2019
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786069332764
Editura:Ozalid

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...