Ca o trompeta, felia de paine ardeleneasca
Prefață de Alina Hucai.
Ilustrații de Flavius Lucăcel.
Carte apărută sub egida Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Învățaseră să țină felia de-un capăt, cu o singură mână. Și ieșeau așa cu ea pe poartă, triumfători. Nu e bine spus adică pe poartă. De pe la toate porțile, cât era alszegul. Ca o formație de trompetiști, cu felia de pâine ardelenească pe post de trompetă.
*
Căuta un cuțit. Lung ca o lance. Cu o întrebuințare aparte. Din niște ștergare mari cât cearceafurile scotea o pâine. Și ea uriașă, rumenită la cuptorul din curte. Din grâu puțin, din tărâțe amestecate. Și, din când în când, îmbunătățită și cu câțiva cartofi de la slovacii din susul muntelui. Rotundă pâinea, cât roata de car. Bunica și-o sprijinea pe burtă. Și cu cuțitul lung și ascuns bine de ochii copiilor tăia o felie. O începea de la capătul cel mai îndepărtat, care se afla cam la o jumătate de metru de trupul ei. Și înainta cu cuțitul spre burtă, până când desprindea felia. Apoi punea pâinea la loc în ștergare. Nu era pentru oricine, era pentru copii. Și trebuia să țină o săptămână.
*
Ne-am ales prin experiența emigrației cu un mare câștig: ni s-a luat o perdea de pe ochi și am înțeles cu un ceas mai devreme că nu tot ce zboară se mănâncă. (MONICA SĂVULESCU VOUDOURI)
Ușor de citit, greu de lăsat din mâini până la ultima filă, această carte continuă să te bântuie multă vreme și după închiderea ultimei coperte. Lucrurile nu stau mereu așa cum am fost învățați ori cum ne imaginăm. (ALINA HUCAI)
Un roman al rememorării nostalgice ne propune Monica Săvulescu Voudouri, o carte a unor destine risipite, dar care se întorc, prin pana autoarei, la rosturile existenței. Metafora feliei de pâine coapte de bunică în fiecare săptămână nu ține doar de amintirea idilică a copilăriei silvane, ci și de asumarea parcursului vieții, așa cum a fost. „Fixate” de tablourile din Edenul Silvaniei ale lui Flavius Lucăcel, rândurile volumului de față ne conving și că rătăcirea e doar o stare intermediară: locul nașterii poate fi începutul și sfârșitul înțelegerii rostului. Și nu numai pentru cei născuți în Țara Silvaniei, parte a Transilvaniei. (DANIEL SĂUCA)
Monica Săvulescu Voudouri (n. 1942) a trăit până la vârsta studenției în Transilvania. A absolvit Facultatea de Filosofie din București, unde a rămas să lucreze în presa literară, la televiziune și în cadrul Institutului de Teatru și Film „I.L. Caragiale”. În 1974, a susținut un doctorat în estetică teatrală, cu tema Tragic și comic în dramaturgia lui Anton Pavlovici Cehov. A emigrat în 1985. În prezent, trăiește în Olanda și Grecia. Înainte de emigrare, a publicat câteva volume de literatură la editurile Cartea Românească și Albatros. În străinătate a lucrat mulți ani în cercetare, la centre internaționale afiliate Universității din Utrecht (Olanda), devenind Senior Researcher în sociologia emigrației. I-au fost publicate peste 35 de volume (roman, eseu, poezie, teatru, studii de sociologie), în română, greacă, spaniolă, olandeză, maghiară, engleză, franceză etc. A obținut câteva premii literare în România și în Olanda, dar și o serie de premii ca regizor de teatru în Grecia. A făcut parte din diverse organizații profesionale ale scriitorilor din România, Olanda, Belgia (și din Grecia, fiind membru al Uniunii Regizorilor Greci de Teatru și Film). A fost, aproape douăzeci de ani, președinte al Societății Culturale Balkania Contemporană din Atena. În prezent, este președinte onorific al Asociației Balkania Culturală, uniune a artiștilor români din Grecia. Tot în Atena este și regizor-fondator al Studioului de Teatru Profesionist din Diasporă.
Gheorghe Traian Lucăcel, pseudonim literar și artistic: Flavius Lucăcel (n. 26 august 1968, Aluniș, județul Sălaj), este un artist complet: pictor, poet, dramaturg cu peste zece volume de teatru publicate în română, engleză, franceză și maghiară, multe dintre acestea fiind premiate și/sau puse în scenă ca spectacole de teatru ori spectacole-lectură. A fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2015 (Singurătatea pietrelor). Din 1998 organizează și participă la numeroase expoziții de artă personale și colective din țară și străinătate.
Număr de pagini | 172 |
---|---|
Anul publicării | 2023 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786303140476 |
Editura: | Scoala Ardeleana |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...