Cartea despre Tao

de Osho

Coperta Cartea despre Tao - 1

Lieh Tse a fost un mare maestru taoist, care a trăit în secolul IV I.Ch. Criticile lui subtile la adresa lui Confucius îi permit cititorului să exploreze contrastul dintre raţiune şi iraţional, între elementul masculin şi cel feminin, între factorul structurant şi spontaneitate.

În parabola intitulată "Cine este cu adevărat fericit?", Lieh Tse se foloseşte de descoperirea unui craniu vechi pe marginea drumului pentru a analiza chestiunea nemuririi şi maniera în care se naşte suferinţa din cauza egoului.

În parabola "Un om care ştie să se consoleze singur", autorul priveşte dincolo de aparenta veselie a unui călugăr şi se întreabă dacă există o fericire durabilă, care să reziste în faţa tuturor greutăţilor vieţii.

Parabola "Nici un regret" analizează diferenţa dintre cunoaşterea acumulată din exterior şi cea care se naşte în interiorul fiinţei.

Parabola "Cei vii nu se odihnesc niciodată" porneşte de la dialogul dintre un discipol obosit şi maestrul său. Autorul îşi propune să demonstreze aici limitele filozofiei şi consecinţele periculoase ale vieţii trăite de dragul unui ideal proiectat în viitor.

În parabola "Este mai bine să rămâi liniştit. Este mai bine să fii gol", autorul analizează diferenţele care există între calea voinţei sau via affirmativa, specifică iudaismului, creştinismului şi Islamului, şi calea misticului, sau via negativa, specifică budismului sau taoismului.

Un ultim capitol include întrebări şi răspunsuri. Osho descrie aici maniera în care poate fi aplicată cunoaşterea taoistă în viaţa de zi cu zi.

Număr de pagini215
Anul publicării2011
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9789738471450
Editura:Mix

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Se încarcă recomandările...

Se încarcă recomandările...