Chimie

de Weike Wang

Coperta Chimie - 1

Roman câștigător al PEN/Hemingway Foundation Award în 2018

Chimie este un roman de maturizare fermecător, luminos, care explorează, cu enorm de mult umor și candoare, teme dintre cele mai serioase: relația părinți – copii, descoperirea de sine și sănătatea mintală.



Enigmatica protagonistă a romanului, o tânără americană de origine chineză, se simte strivită de așteptările părinților imposibil de mulțumit și ale logodnicului, dar și de exigențele universității prestigioase unde își pregătește doctoratul în chimie. Prinsă la mijloc între aspirațiile profesionale și presiunea de a-și întemeia o familie, ea traversează o profundă criză personală și, pentru prima oară, răspunsurile pe care le caută nu sunt de găsit în manuale.



Weike Wang s-a născut la Nanjing, în China. A trăit în Australia și Canada înainte de a se stabili împreună cu familia în Statele Unite, la vârsta de 11 ani. Este absolventă a Universității Harvard, unde și-a luat licența în chimie și doctoratul în sănătate publică. În paralel cu studiile doctorale a urmat un program de masterat la Boston University. A publicat proză scurtă în Alaska Quarterly Review, Glimmer Train, The Journal, Redivider, SmokeLong Quarterly și The New Yorker. Chimie, romanul său de debut, a câștigat PEN/Hemingway Award în 2018. În prezent trăiește la New York, iar în 2022 a publicat romanul Joan Is Okay.

Număr de pagini208
Anul publicării2023
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786069801956
Editura:Vellant

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Se încarcă recomandările...

Se încarcă recomandările...