Cînd, în 1953, Esther Greenwood cîştigă „un concurs al unei reviste de modă, scriind eseuri şi nuvele şi poezii şi reclame de modă”, e fericită: crede că în sfîrşit visul ei de a deveni scriitoare se va împlini. Dar, între cocktailuri şi grămezile de manuscrise, Esther simte că viaţa începe să-i scape din mîini. Pe măsură ce încearcă să răzbată prin şirul relaţiilor dificile şi al pretenţiilor unei societăţi ce refuză să ia în serios aspiraţiile femeii, ea se trezeşte prinsă în vîrtejul depresiei şi al tentaţiei sinuciderii. Clopotul de sticlă este un roman al rătăcirii şi regăsirii, al înstrăinării şi redescoperirii de sine, al agoniei şi al aparentei vindecări. Uimind prin ritm şi umor, prin dezinvoltură şi ironie, cartea rămîne, înainte de orice, o ego-grafie a unuia dintre cele mai zbuciumate suflete feminine ale secolului XX.

„Clopotul de sticlă, unicul roman al marii poete Sylvia Plath, a devenit pentru tinerii din anii 1970 ceea ce însemna De veghe în lanul de secarăpentru tinerii din anii 1950 – cartea arhetipală care oglindeşte propria experienţă, indiferent cît de distorsionată e imaginea reflectată în oglindă.” (Marjorie G. Perloff)

„Un roman superb, amar şi necruţător ca ultimele poeme ale Sylviei Plath. Este genul de carte pe care ar fi scris-o peste zece ani Fanny, personajul lui Salinger, dacă şi-ar fi petrecut aceşti zece ani în iad.” (The New York Times Book Review)

„Hazliu, chinuitor, crud, pătimaş şi naiv, romanul Clopotul de sticlă are o claritate uimitoare, ca o serie de instantanee făcute în plină lumină.” (Time)