Problema referitoare la cum să ne creștem copiii (cum vrem să arate când vor fi mari) ne frământă nu numai pe noi, părinții de azi, ci e una dintre marile probleme recurente cu care se confruntă fiecare generație, de la începuturile speciei umane.

Ea are câteva caracteristici:

1. Are mai multe soluții corecte. Nu există un singur model ideal de adult, ci mai multe versiuni, toate adaptative, la fel de legitime;
2. Are mai multe căi de a ajunge la fiecare dintre aceste soluții. Nu avem algoritmi, adică un număr finit de pași, clar definiți, pe care, dacă îi urmăm, vom ajunge cu siguranță la soluția corectă. Există mai multe căi de a ajunge la aceeași soluție. Și, cu aceeași cale, în contexte diferite, obținem rezultate diferite;
3. Procesul de rezolvare a problemei (în acest caz, procesul de a crește efectiv un copil) depinde de o serie de variabile contextuale, uneori necontrolabile și dinamice.

O problemă care are acest gen de caracteristici e o problemă de design. Soluția la ea e un design,un proces dinamic în care datele inițiale ale problemei (cum e copilul, cum sunt eu ca părinte) se schimbă mereu pe parcursul rezolvării.