Crepuscul
Asgard. Tarâmul zeilor nemuritori.
Zei mari, născuți din miezul creator al universului, meniți să stăpânească lumi nenumărate, și zei mai mici, la fel de lacomi și doritori de putere.
Zeii cei mici râvneau și ei să stăpânească lumi, însă acest lucru nu le era îngăduit. Răscoala lor a fost inevitabilă. La fel și înfrângerea. Au fost blestemați, transformați în demoni și trimiși printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul.
Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra-Trecerii în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare cu puteri deosebite. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă.
Atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul-Cetatea celor de nebiruit-avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță.
Cel puțin așa sorocea Profeția…
Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi seminția lor a început treptat să se stingă. Însă răul nu a dispărut complet, ci s-a retras tăcut în măruntaiele pământului, ticluindu-și cu răbdare, în întuneric, cumplita-i răzbunare.
Anii care s-au scurs au fost socotiți în veacuri și mai apoi în milenii. Iar momentul Profeției se apropia…
Vor reuși cei proscriși să-și răzbune prea lungul exil și să dobândească ceea ce râvniseră încă de la început? Vor reuși oamenii să le țină piept unor creaturi însetate de putere, sânge și răzbunare, cu atât mai mult cu cât soarta lor atârnă de alegerea unui demon și cea a unei Păstrătoare, pe jumătate zeiță, pe jumătate muritoare?...
Număr de pagini | 256 |
---|---|
Anul publicării | 2017 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786068894454 |
Editura: | Librex |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...