Mihail Diaconescu, autorul romanului Culorile sângelui, este unul dintre marii scriitori români ai secolului XX. Criticul Al. Condeescu îl prezintă ca pe un “prozator de amplă respiraţie epică, mânuind o informaţie uriaşă cu plăcerea reconstituirii istorice exacte”. În primul capitol al cărţii, “O mărturisire necesară”, M.D. povesteşte cu savoare întâlnirea sa cu Marin Preda, care a publicat prima ediţie a acesti cărţi. Apoi, prezintă motivaţia alegerii ca erou principal al romanului, pe Pârvu Mutu, zugrav de biserici din vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a primilor domnitori fanarioţi. În această naraţiune, Pârvu Mutu este la vârsta maturităţii, când poate medita asupra meandrelor istoriei, dar şi a zbuciumului propriu, provocat de sentimentele sale prinse între dragoste şi datorie. Scriitorul face din acest roman, acea carte pe care cititorul, odată ce începe s-o parcurgă, o poartă în suflet până când o termină de citit şi mult timp după aceea, pentru că personjele sunt vii, cu sentimente profunde. Ele sunt puternice, pline de forţă interioară, se bucură şi suferă, astfel încât îl poartă pe cititor în ficţiunea care devine mai reală decât realul care-l înconjoară. Amplă frescă istorică a societăţii româneşti din acea vreme, cartea este şi un mic album de artă, ilustrat cu imagini din pictura bisericească a lui Pârvu Mutu şi anume din biserica de la Filipeştii de pădure, din judeţul Prahova.