Cum devenim parinti mai buni

de Karen Skinulis

Coperta Cum devenim parinti mai buni - 1

Un ghid celebru, un National Bestseller, cum scrie pe coperta ediţiei originale, care pornește de la ideea că nu e suficient să ne iubim copiii ca să-i educăm bine – trebuie să învăţăm „meseria de părinte“. O „meserie“ sintetizată în această carte în cele 50 de probleme cu care ne confruntăm cel mai des ca părinţi şi soluţiile lor practice. De exemplu: Tândăleala, Crizele de nervi, Răspunsurile obraznice, TV-mania, Notele proaste, Mofturile la mâncare. Problemele privesc copiii de 3-4 până la 12-13 ani. Soluţiile sunt verificate, funcţionează. Manualul e sistematizat, concis şi are un ingredient care n-ar trebui să-i lipsească nici unui părinte: umorul.

Humanitas a tradus de-a lungul timpului 7 cărţi practice adresate părinților. Cărţi alese cu atenţie, pe care cititorii le-au apreciat, de vreme ce au trebuit republicate, unele de mai multe ori. Cărţi perene. Cărţi bune. Cărţi necesare părinților care nu vor să-şi crească la întâmplare copiii. Ele apar acum ca o serie unitară. Pentru noile generaţii de părinţi (şi de bunici) buni.

Copiii învaţă ceea ce trăiesc. Educaţia care insuflă valori Ce le spunem copiilor și adolescenţilor despre sex Între părinte și copil. Ghid de comunicare afectuoasă Educaţia copilului meu în 25 de tehnici (care nu dau greș) Adolescenţi scăpaţi de sub control Sănătatea copilului meu. Ghid de simptome și îngrijiri Cum devenim părinţi mai buni. Ghid practic

Anul publicării2022
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9789735073701
Editura:Humanitas

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...