Titlul romanului, Drumul lui Iacob, (deși, mai potrivit ar fi Drumurile lui Iacob, fiindcă o bună parte din viață, eroul a fost mereu pe drumuri în căutarea unui loc de muncă, în general al câștigului pentru asigurarea unui trai mai bun familiei sale) a intrat de mult timp în conștiința și tradiția francezilor și nemților și se referă la călătoria pe care pelegrinul o face în Santiago de Compostela, oraș din Vestul extrem al Spaniei, în catedrala căruia s-ar afla mormântul Sfântului Iacob. „Scopul – scrie Damaschin Pop-Buia – este unul dublu (…): de reculegere, adică de a rămâne singur cu gândurile tale și a merge împreună cu ele, prelucrând tot felul de reziduuri stocate în memorie de-a lungul vremii, ori, în alte cazuri, oameni care au trecut prin experiențe triste și au nevoie de introspecție, dar nu una prin care se ignoră natura ei ci, dimpotrivă, care o integrează, în cazul cel mai fericit, până la armonia din interiorul ființei și rezonanța regăsită în natura prin care te conduce drumul”; ei, bine, acest drum îl va parcurge, la bătrânețe, însuși personajul central al romanului, ca un fel de purificare și odihnă a sufletului, dar și în semn de mulțumire Celui-de-Sus pentru ceea ce a realizat în viață.