E posibil sa gresesc
La 26 de ani, Björn Natthiko Lindeblad a abandonat o carieră promițătoare, a renunțat la toate bunurile și i-a părăsit pe cei dragi, pentru a deveni călugăr budist. În această carte își împărtășește revelațiile obținute cu dificultate, referitoare la modul în care poți trăi o viață în care să fii mai prezent, precum și la cele mai importante lucruri în momentul în care se apropie sfârșitul vieții. Rezultatul este o ultimă lecție tulburător de frumoasă, puternică și stringentă despre cum putem trăi mai împăcați cu noi înșine, pentru a ajunge să acceptăm acea nesiguranță care este parte din tot ceea ce facem.
Ce anume ne ajută să ne gestionăm viața, pe măsură ce se desfășoară în fața ochilor noștri? Să trăim liberi, să rămânem smeriți și să găsim alinare în vremurile grele?
Nesiguranța și îndoiala sunt o parte naturală a vieții. Nu ne alegem gândurile. Nu controlăm forma pe care acestea o iau sau ceea ce ne vine în minte. Putem doar alege să le credem sau nu.
Aducând în viața noastră de zi cu zi o infuzie de iubire, grație divină și umor fin, această carte ne ajută pe toți să gestionăm mai bine realitățile vieții moderne.
„Am citit cartea, îndoind colțurile paginilor la care voiam să mă întorc și subliniind anumite pasaje cu creionul. La sfârșit, aproape fiecare pagină era îndoită și subliniată.” – Telegraph
„O carte cu o strălucire anume.” – Daily Mail
„O carte care te urmărește... Te va încuraja să dai deoparte lucrurile insignifiante, să le accepți pe cele pe care nu le poți controla și să îți deschizi inima și mintea către o viață mai fericită și mai împăcată.” – Woman & Home
„Având potențialul de a menține o stare de împăcare, este posibil să rămânem optimiști în fața dificultăților. Björn Natthiko Lindeblad, fost călugăr de pădure în Thailanda, își relatează aici experiența de instruire, pentru a-și direcționa corespunzător gândurile care pot fi utile tuturor.” – Sfinția Sa Dalai Lama
Björn Natthiko Lindeblad (1961-2022) a fost un vorbitor public, maestru de meditație și călugăr budist. La 26 de ani, a renunțat la cariera în management pentru a se retrage în jungla thailandeză și a deveni călugăr. A primit numele de Natthiko, „cel care crește în înțelepciune”. După șaptesprezece ani de călugărie, s-a întors în societatea suedeză; în 2018 a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică, o boală incurabilă. Cartea sa, „E posibil să greșesc”, a devenit imediat bestseller numărul unu în Suedia și a câștigat atât premiul Adlibris, cât și premiul Storytel pentru cea mai bună carte de non-ficțiune.
Număr de pagini | 224 |
---|---|
Anul publicării | 2022 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786067893403 |
Editura: | Lifestyle Publishing |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Se încarcă recomandările...
Se încarcă recomandările...