În urmă cu câțiva ani, m-am întrebat: ce este fericirea?

Să vezi lumină pe chipul celui pe care îl iubești, chiar dacă prețul este să o pierzi pe a ta. Un preț corect, mi-ar fi spus inima la vremea respectivă, însă rațiunea a ținut să o contrazică. Să ai sufletul plin când mâinile-ți sunt goale, aceasta este fericirea ta. Inima ta le-a așezat în ordine inversă – iar aceea este fericirea celui pe care l-ai iubit.

De partea cui era dreptatea? mi-era atât de teamă că cineva mi-ar putea confirma într-o zi răspunsul.

Sufletul meu a rătăcit mult timp prin ținutul întunericului, iar eu nu îndrăzneam să privesc dincolo de acele ziduri îndoliate în spatele cărora îmi duceam, cu resemnare, existența. Psyche a apărut în viața mea ca o fericită întâmplare și a plecat precum o lecție pe care niciodată nu o voi putea uita. El m-a învățat să fac primii pași către redobândirea valorii pe care o pierdusem, să văd frumosul acolo unde ochii mei vedeau numai ruine și, mai presus de toate, m-a învățat cum arată prețuirea. Că un gest, oricât de mărunt, înseamnă mai mult decât o mie de cuvinte deșarte, așa cum de pildă, erau cele rostite de Eros. Dacă Eros n-ar fi existat, nu aș fi învățat ce înseamnă să iubești. Dar dacă Psyche n-ar fi fost, eu n-aș mai fi știut cum e să fii iubit, la rându-ți. Și, încă, dacă lupta dintre Instinct și Rațiune nu ar fi fost atât de puternică, nici Thelisi nu ar fi devenit vreodată astfel. Am ales să merg la brațul lui Eros, însă distanța fizică nu l-a putut scoate pe Psyche din sufletul meu. Amândoi au văzut realități diferite, însă nici unul, nici celălalt nu au știut vreodată câtă durere și câte lacrimi se aflau în spatele aparentei mele neclintiri.

Am vândut povestea noastră și mi-am cumpărat, în schimb, șansa de a-l uita pe cel care-mi ocupase toate gândurile, căci aceia care nu știu să iubească, trebuie, negreșit, să plece mai departe.

Însă, în urma și înaintea mea, totul era deja năruit. Eu am ales să plec, iar Psyche să aștearnă între noi tăcere. El a ales să uite, eu am ales să sufăr.
,,De plâns obosești și-ți trece, durerea mea nu-mi va trece niciodată” (S.Kierkegaard)

Descriere

Personajele Eros și Psyche au fost inspirate din mitul grecesc cu același nume, însă, de această dată, trebuie să menționez, fac parte dintr-o poveste cu totul diferită față de cea originală. Le-am ales, în primul rând, pentru că personajele aveau nevoie de pseudonime, dar, totodată, mi-am propus ca acestea să transmită mesaje clare și, în același timp, să rămână încărcate de mister.
Așa cum veți putea observa, pe parcurs, toți termenii din titlu, care reprezintă, în același timp, numele personajelor, fiind ambivalenți, vor fi supuși unui proces de metamorfoză. Mai exact, sensul acestora, pe care eu l-am asemănat în permanență cu drumul parcurs de personaje, se schimbă, cel dintâi reprezentând, pe rând, Erosul obștesc, care se referă la instinctul efemer confundat, nu de puține ori, cu iubirea, devenind, într-un final, Erosul ceresc, adică iubirea pură pe care o întâlnești numai o dată în viață și în numele căreia cel ce iubește, e capabil sa se jertfească pentru cel iubit. Acest din urmă Eros devine legătura sacră dintre Thelisi și Psyche.

Eros, Psyche kai Thelisi – Andreea-Bianca Pițurcă

Psyche, personajul căruia ii este dedicată, în fapt, cartea, care – metaforic vorbind – este un elogiu adus iubirii pe care cei doi și-au purtat-o, reprezintă Rațiunea și Sufletul, în aceeași măsură. Thelisi, pe de altă parte, este la bază, Dorință, fiind flacăra care s-a aprins cu repeziciune în inimile celor doi și tot astfel s-a consumat, căci – nu-i așa? dorințele au un destin incert – , apoi parcurge un drum sinuos spre vindecare, dobândindu-și statutul de Voință.
În clipa în care procesul de vindecare pare a-și fi încheiat parcursul, acesta este umbrit, din nou, de incertitudine, căci între trecut și prezent, între Eros și Psyche, așadar, se află un labirint psihologic, cu multe suișuri și coborâșuri.
Termenii din titlu sunt așezați în ordine cronologică, aș putea spune, în raport cu etapele parcurse de cel din urmă personaj, Thelisi. Aceasta se subordonează, incipient, lui Eros, apoi lui Psyche, recăpătându-și, în final, puterea, însă acest drum nu se încheie, așa cum ați putea fi tentați să credeți, ci urmează, dimpotrivă, un traseu repetitiv, ajungând în același punct din care a pornit, de fapt, văpaia. Conținutul redă exact acest ciclu, necontenit, căruia Thelisi se luptă să îi pună capăt, identificând, pe rând, în acest sens, aspectele care o fac să fie neputincioasă și găsirea cheii pentru eliberarea sa din spatele gratiilor neputinței. Finalul…este unul deschis, întrucât mi-am propus ca, asemenea conținutului, să aibă un caracter enigmatic, imprevizibil. În lipsa răspunsului pe care Thelisi l-a așteptat, stăruitor, în urma scrisorii lăsate lui Psyche, dialogul care nu a avut loc între cei doi decât sub forma unor priviri, în maniera caracteristică a personajului care i-a ocupat toate gândurile lui Thelisi, este imaginat, într-o notă proprie, sub formă de versuri. Psyche nu comunică, în realitate, decât foarte puține lucruri, fiind caracterizat de o tăcere morbidă, pe tot parcursul cărții. El este o întruchipare a Alcestei din tragedia greaca cu același nume. Acceptă să fie sacrificat, însă nu dorește să mai comunice nimic, ulterior, întrucât înțelege prin aceasta o trădare din partea persoanei iubite.

În vreme ce unul a argumentat că fără de esență sunt cuvintele, iar celălalt la fel grăit-a despre fapte, în absența cuvintelor, m-am străduit să le însuflețesc, totuși, atât de bine, încât gândurile în care l-am ținut mai bine de un an numai pe el, devenind una cu persoana lui, să îi transmită, în cazul în care vor ajunge vreodată la el, tot ceea ce nu i-am putut mărturisi la momentul potrivit. Chiar dacă ocazia s-a pierdut cu multă vreme în urmă, am, totuși, certitudinea că amintirile rămân… nemuritoare.