Fata cea mica a timpului
de Doina Roman
Doina Roman s-a născut la Ploiești, a absolvit Business Administration la Open University Business School, UK, a lucrat pentru Agenția Internațională de Presă REUTERS și în prezent se ocupă de afaceri.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, locuiește în București cu soțul ei și cu Sookie, câinele lor Akita american. A debutat în 2014 cu romanul Pragul, Editura Tracus Arte. Au urmat: Pragul 2 – Umbra martor și Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp, la aceeași editură. În 2017 a publicat
la Editura Paralela 45 romanul Prea mulți zei pentru un deșert. În 2019 romanul Pragul este tradus în limba engleză (The Threshold) și publicat în Noua Zeelandă de Editura Eunoia Publishing Ltd.
Publică proză scurtă în reviste din țară și din străinătate iar în presa românească există peste 90 de cronici, recenzii și referințe la opera sa.
Premii obținute: 2015: RomCon, Convenția Națională Română de SF&F – Premiul pentru cea mai bună carte la debut în volum, 2016: finalistă RomCon – cel mai bun roman, 2017: Dortmund, Germania, SESF (Société Européenne de Science-Fiction) – Premiul CHRYSALIDE, 2017: Premiile Vladimir Colin, ediția a VII-a, București – Premiul pentru cea mai bună carte la categoria New weird, Dark fantasy, Gothic, Horror, 2018: RomCon, Convenția Națională Română de SF&F – Premiul pentru cel mai bun roman al anului 2017, 2022 – Premiul I la concursul internațional pentru proză scurtă, revista „Jurnal Israelian”, Tel Aviv, 2022 – Premiul național de SF pentru Almanahul „Utopiqa” (ARCASF)
Număr de pagini | 274 |
---|---|
Anul publicării | 2022 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786060234029 |
Editura: | Tracus Arte |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...