Fierul si fiara

de Florin Pitea

Coperta Fierul si fiara - 1

Un adevărat volum de colecție, Fierul și fiara conține câteva dintre numeroasele bijuterii literare care l-au consacrat pe Florin Pîtea și care au făcut deliciul iubitorilor de literatură science fiction și fantasy în ultimii ani. Acum, alături de ele se află și nuvela care dă titlul volumului. Fierul și fiara, o poveste fascinantă petrecută pe lumea Hakkel, depășește canoanele science fiction și fantasy cu care ne-am obișnuit, oferindu-ne o aventură pe cât de plină de farmec, pe atât de plină de emoții și întorsături de situație.

Florin Pîtea s-a născut pe 18 august 1971 la Câmpina şi a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti cu specializările limba şi literatura engleză, respectiv limba şi literatura franceză.

Este master în literaturile de expresie engleză. În 2011, a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subspecia literară (post)cyberpunk intitulată Art Wasn’t Quite Crime.

Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până acum a publicat patru volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, An/Organic, 2004, Delirul încapsulat, 2015 și Motorul de căutrare, 2020), două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012) şi trei volume de nonficţiune (An Introduction to 20th Century British and American Fiction, 2008, Art Wasn’t Quite Crime, 2010, respectiv O introducere în opera lui Liviu Radu, 2014).

Lucrările sale sunt prezente în periodicele CPSF Anticipaţia, Almanah Anticipaţia, Lumi virtuale, Helion, Jurnalul SF, Ficţiuni, fiction.ro, Galileo, Gazeta SF şi Ficţiuni.ro.

A publicat schiţe şi povestiri în antologiile Nemira ’95, Nemira ’96, Almanah-antologie Nautilus, România SF 2001, Alte lumi, alte legende, AtelierKult – Povestiri fantastice, Millennium Fantasy & Science Fiction 2 – Şase ani de ficţiuni, Dansând pe Marte şi alte povestiri fantastice – A doua antologie AtelierKult, Premiile Galileo 2011, Steampunk – A doua revoluţie, Dincolo de noapte – 12 feţe ale goticului, Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF, Ferestrele timpului, Lumi stranii şi Istorii alternative.

A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007), cu Premiul I la Convenţia Naţională de Science Fiction Călăraşi (1999), cu Premiul al III-lea la concursul de proză scurtă Helion (2010 şi 2011), respectiv cu premiul pentru eseu la RomCon Suceava (2015).

A tradus proză scurtă de Bruce Sterling, William Gibson, Walter Jon Williams, Nancy Kress, Greg Egan, Gregory Benford, Ted Chiang, Greg Bear şi James Patrick Kelly. I-a intervievat pe Walter Jon Williams, John Shirley, Pat Cadigan şi Liviu Radu. A fost redactorul literar al unor volume de Ana-Maria Negrilă, Sebastian Corn, Liviu Radu, Lucian Dragoş Bogdan, William Gibson, Neal Stephenson, Eric Garcia, Ştefana Cristina Czeller şi Martin H. Greenberg.

În perioada septembrie 2013 – octombrie 2014, a realizat şi prezentat emisiunea literară „Ce citim astăzi?” pe postul de televiziune TVH. Din noiembrie 2007, postează pe blogul „Ţesătorul”, http://tesatorul.blogspot.com, unde puteţi găsi peste 400 de cronici de carte din domeniul literaturilor imaginarului.

Număr de pagini214
Anul publicării2022
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786069027172
Editura:Crux Publishing

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...