Vă asigur că povestea despre care va fi vorba în rândurile ce urmează este o ficţiune situată în centrul unor evenimente de un realism mai presus de orice îndoiala: suntem in târgul Baciului, în primăvara anului 1858, când disputa dintre unionişti şi antiunionişti pentru alegerile Divnurilor Ad-Hoc era în toi. Negustorul Mihalache Grigoraş se întorcea de la Galaţi cu harabaua încărcată cu marfă şi un surugiu nou - Iovită Valahul -. „om netrecut de treizeci de ani, voinic, spătos, cu fata aspră şi cu privirea de tăciune aprins”. Vom afla în curând ca surugiul era fiul boierului Niculae Opran din Brăila şi ea trăise ca fecior de sluga pe lângă conac, ceea ce l-a făcut la maturi­tate să aleagă calea haiduciei. Acesta era lovită Valahul. Fără a sta mult pe gânduri, se alătura valului unionist, spre bucuria ţăranilor si târgoveţilor, dar si a boieru­lui Costache Rosetti Teţcami, Dimitrie Cracte. Petrache Braiescu, Ionaş Leca sau Iancu Budu, toţi unionişti şi apropiaţi de popor. Romanul, Haiducul lovita Valahul”, scos la Editura Vicovia - 2007, este scris de către cunoscutul şi apreciatul istoriograf cultural si literar băcăuan Marin Cosmescu-Delasabar, care dezvoltă o mai veche nuvele - Ioviţă Valahul, într-o opera epica de 300 de pagini, inti­tulată mai sugestiv de aceasta dată.

Cartea dezvoltă o intrigă bogată în eveni­mente şi fapte haiduceşti de vitejie, toate puse în slujba Unirii. Acţiunea, de o mare vioiciune, ca în epica istorică a lui Dumas sau romanul „Haiducii’” de P. Istrati, ne poarta pe coordonate geografice băcăuane, romaşcane şi ieşene. Nu lipsesc aventurile nocturne de la „Grosul” din Bacău şi Iaşi, unde haiducul este la popreală sau de la „Hanul Ancuţei”, unde arnăuţii căpitan­ului Stamate, travestiţi în negustori, îl prind pe Calomfir, prietenul de haiducie al valahului. Cu toata fraudă antiunioniştilor, balotajul dă câştig de cauză unioniştilor. care îl au alături pe nimeni altul decât bardul de la Mirceşti, poetul şi prietenul haiducilor si cel mai vajnic aparilor si militant al Unirii. Muşchetarii autohtoni nu au săbii, se luptă cu mintea, cu... harapnicul cam de un stânjen” şi cu „lăuta” (scripca) lui Iancu Budu, dar rezultatele lor sunt pe măsura elanului romantic cu care-şi pun întreaga viata in slujba Unirii.

Victoria va fi deplina, partida unionistă va câştiga bătălia eu caimacamul Vogoride şi cu beizadea Grigore Sturza - care „umbla cu limba scoasă după domnie”. Alexandru Ioan Cuza va fi ales, spre fericirea celor mai largi pături sociale, prinţ al Unirii, existând premizele unei păci sociale şi ale instaurării dreptăţii în tară. Pe fundalul acestor evenimente istorice palpitante, cu momente de suspans, se desfăşoară povestea de dragoste dintre lovită si fiica negustorului Grigoraş, Ileana Coculeana; sau - cum îi plăcea lui Ioniţă s-o numească -„Ileana Cosânzeana”. Si în acest plan avem o intriga bine condusa de romancier, pentru că dragostea celor doi va fi mereu primejduită de asiduitatea căpitanului Stamate, „cel cu faţa de cal”, care nu se împacă cu gândul de a fi învin­sul haiducului. Se pare că în timp ce Valahul se alia la Iaşi cu treburi unioniste, Stamate o agresează pe Ileana provocându-i boala şi apoi moartea. Răzbunarea haiducului nu va mai avea loc devreme ce hainul căpitan se va îneca în apele învolburate şi îngheţate ale Siretu­lui, căutându-si scăparea prin fuga spre Tamaşi, unde-şi avea sălaşul. Mai este vorba şi de o altă poveste cu nişte comori îngropate în plaiul Săuceştilor de către oamenii lui Calomfir. Poveste rămasa în ceaţă prin moartea lui Potoroacă şi a căpitanului de haiduci, Calomfir. Scris cu gustul pentru aventură, într-un stil vioi, antrenant. într-o limba literară cursivă presărată, fără a face abuz, cu arhaisme şi regionalisme, romanul „Haiducul Ioviţă Valahul” ne aminteşte - ca atmosferă şi personaje - de roman­ul istoric al lui Mihail Sadoveanu, ceea ce nu-i scade cu nimic valoarea de operă epică originală, într-o viziune realist-romantică. Valeriu TRAIAN