Astfel, deși curajoasă și bună, Hortense era foarte mâhnită din pricina unui lucru: își ura umbra! Oriunde mergea copila, mergea și umbra; tot ce făcea copila, făcea și umbra. Și… ce era de făcut într-o astfel de situație? Răspunsul e simplu: fetița se gândi să își ascundă umbra în spatele coloanelor și pe sub canapele. Ba mai mult decât atât, într-o seară, îi trânti umbrei fereastra în nas, iar aceasta, după ce urlă și lovi cu piciorul, se pierdu în zare, lăsând-o pe stăpâna ei singură. Iar fetița se liniști. Dar, într-o noapte, Hortense fu trezită de niște tâlhari. Și, în ciuda ripostelor acesteia, răufăcătorii se apropiau de casă, râzând, pufnind și agitându-și săbiile. Rămasă de-acum și fără umbră, cum putea fetița să înfrunte o întâmplare atât de înfricoșătoare?