„Ceea ce mistuia balaurul nu era nimic altceva decât energia speranțelor mele, reziduuri ale unei epave lipsite de curajul confruntării cu lumea ostilă aspirațiilor ce nu pot fi satisfăcute de trucurile birocrației sau de iluziile societății de consum. Și totuși consumam, în timp ce mă lăsam, fără prea mare rezistență, consumat. Stăpânit de o asemenea stare de spirit, nu m‑am mirat de indiferența cuvintelor de întâmpinare, aproape inaudibile, ale secretarei de la recepție. Am cotit spre dreapta, de‑a lungul coridorului unde se găsea biroul în care lucram, în timp ce salutam, din mers, cu oarecare afabilitate, colegii și colegele cu care mă intersectam. Muzica gregoriană își sporise din nou intensitatea. Murmuram, involuntar, cuvintele Credo‑ului. Tocmai această activitate mă împiedică să sesizez cel de‑al treilea și ultimul dintre semnele prevestitoare.”

fragment