Invatatorii de Grija. Rocky

de Alex Donovici

Coperta Invatatorii de Grija. Rocky - 1

Urechi lungi, picioare scurte. Și un munte de curaj și bucurie.

Ăsta-i Rocky, puiul de șoricar a cărui misiune e să aibă grijă de doi copii: Piciu’ și Junior.

Pe ei, dar și pe alții, cățelul trebuie să-i protejeze de război: adică de suferință, dor, familii destrămate, moarte. Nu există blestem mai mare decât războiul pe care pământenii îl poartă necontenit. În urma dezastrului, însă, rămân iubirea și prietenia.


Alex Donovici (n. 30 iulie 1975) a absolvit în 1994 Liceul de Matematică-Fizică „Traian” din Deva. A urmat cursurile Facultății de Litere, Filosofie și Istorie de la Universitatea de Vest din Timișoara, secția Jurnalistică-Engleză. La finalizarea studiilor, în august 1998, a fost angajat la Pro TV Deva ca reporter, fiind detașat în septembrie 2000 la București, unde lucrează și acum ca Head of the News Desk. Prima carte publicată, Țup. IMPOSIBIL e doar un cuvânt, a apărut în mai 2018. Au urmat Țup, salvatoarea iernii, O iarnă de povești (împreună cu Cristina Donovici), Țup și Pădurea Încremenită, Țup. Nu ai nevoie de aripi ca să poți zbura, Țup în Lumea Nouă, Țup și Influențerii Binelui, Întâmplări vindecătoare (împreună cu Cristina Donovici), Comoara lui Ben, Ale și sufletul cărților, Poveștile prieteniei și seria Învățătorii de Grijă, care s-a deschis în 2021 cu volumul Salvatorii și a continuat în 2022 cu Rocky.

Număr de pagini232
Anul publicării2024
Limbă:Română
Tip copertă:Cartonată
ISBN:9786064414144
Editura:Curtea Veche Publishing

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...