Jurnalul calatoriei de studii in Grecia, la Muntele Athos si la Constantinopol (1931)

de Paul Mihail

Coperta Jurnalul calatoriei de studii in Grecia, la Muntele Athos si la Constantinopol (1931) - 1

Cea mai recentă apariție a acestei toamne la Editura Omonia o reprezintă o ediție bilingvă a unui Jurnal de călătorie de studii. Autorul, părintele Paul Mihail (1905-1994), este o personalitate culturală marcantă, care a lăsat o operă de dimensiuni impresionante. Un loc aparte în cadrul acesteia îl ocupă Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei (1931), în paginile căruia relatează tot ce i s-a întâmplat și a trăit în cele câteva luni petrecute în țările vecine din Sud-Estul Europei – Bulgaria, Grecia, Turcia – ca bursier al Facultății de Teologie din Chișinău.

Ediția de față cuprinde paginile de Jurnal care descriu călătoria în Grecia, cu șederea pe larg prezentată la Atena, cu periplul la Muntele Athos trecând prin Salonic și, în final, cele 44 de zile petrecute la Constantinopol, cu popasul la arhiva metocului Sfântului Mormânt, unde era adăpostit un adevărat tezaur pe care tânărul cercetător de atunci avea să-l facă pentru prima dată cunoscut lumii științifice românești.

Număr de pagini400
Anul publicării2020
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786068916187
Editura:Omonia

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...