Kill Switch
Winter
Am greșit îngrozitor trimițându-l la închisoare. Chiar dacă el a fost făptașul, chiar dacă îmi doream să-l văd mort. Am crezut că voi avea timp să dispar din peisaj, până va ieși de la zdup.
Am sperat că după gratii se va potoli, că va deveni un om normal. M-am înșelat amarnic. Au trecut trei ani, iar el nu s-a schimbat. Mai rău, în tot acest timp, a avut răgazul să-și pună planul la punct. Deși eram conștientă că va dori să se răzbune, nu m-am așteptat nicio secundă la ce avea să urmeze. Nu voia să mă rănească, voia să mă doară.
Damon Mai întâi, am de gând să scap de tac-su. El le-a zis nevesti-sii și surorii lui Winter că am forțat-o. Le-a zis că fetița lui dragă a fost o victimă. Dar adevărul este următorul: și eu eram atunci un copil, iar ea și-a dorit-o la fel de mult cum mi-am dorit-o și eu. Apoi…, o să am grijă de maică-sa și de soră-sa. Nu le voi lăsa nicio cale de scăpare. În momentul de față, femeile din familia Ashby au rămas singure și speră cu disperare să vină un prinț pe cal alb ca să le salveze. Dar acest lucru n-o să se întâmple. A venit timpul să-l ascult pe taică-miu și să-mi iau soarta în propriile mâini. Să le dovedesc tuturor că n-o să mă schimb vreodată, pentru că tot ce-mi doresc pe lume este să devin cel mai mare coșmar al familiei lui Winter. Și voi începe chiar cu ea. După ce-o să termin cu Winter, nu se va mai simți în siguranță niciunde pe pământul ăsta, nici măcar în propria minte. Și, pentru a reuși, nici măcar nu trebuie să intru cu forța peste ele. Acum, eu sunt bărbatul casei. Toate cheile sunt la mine.
PENELOPE DOUGLAS este autoare americană de bestselleruri New York Times, USA Today și Wall Street Journal. Romanele ei sunt publicate în peste douăzeci de țări și vândute în sute de mii de exemplare. După ce a absolvit Administrație Publică la Universitatea Northern Iowa, a urmat un Master în Științele Educației la Loyola University. A profesat în domeniul educațional, iar acum se ocupă doar de scris. Romanul ei de debut, Bully (tradus la Epica în 2014 cu titlul Intimidare și apărut în colecția EpicLove și acum retipărit cu titlul original) a fost desemnat Cel mai bun roman de dragoste al anului 2014 de către IRC — Indie Romance Convention. Rivali (Editura Epica, 2015) este al doilea roman al autoarei, care se bucură în continuare de mare succes printre fanii genului romance. Al treilea roman, Descătușare, a fost extrem de așteptat și de bine primit de fanii din ce în ce mai mulți ai autoarei. Seria se închide cu volumul apărut în anul 2019, Flacăra iubirii, care reunește două nuvele Regăsire și Aproape niciodată.
Număr de pagini | 720 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786069713792 |
Editura: | Epica |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...