Magia mintii
Dr. James Doty, neurochirurg și neurolog, profesor la Universitatea Stanford, ne călăuzește în înțelegerea practicilor care modifică structura creierului: atenția, meditația, vizualizarea și compasiunea. Astfel de manifestări acționează ca o magie a minții care ne determină să privim lumea cu claritate, revendicându-ne puterea de acțiune, realizându-ne visurile și întinzându-le o mână de ajutor și celor pe care îi întâlnim în drumul vieții noastre.
Magia minții ne pune la dispoziție o analiză amănunțită a datelor neuroștiințifice care stau la baza manifestării și un plan în șase etape pentru realizarea visurilor noastre.
Decenii în șir, practica manifestării a fost considerată de mulți un demers pseudoștiințific egocentric, concentrat pe acumularea de bunuri materiale. Însă, după cum ne dezvăluie dr. James Doty, specialist în neuroștiință și în leadershipul axat pe compasiune, manifestarea ne oferă posibilități nebănuite și stă la temelia unei lumi mai îngăduitoare și mai bune.
În vreme ce lucrările anterioare despre manifestare s-au concentrat îndeaproape pe succesul public și beneficiul individual, Magia minții este un apel sincer pentru
transformarea manifestării într-o contribuție mai profundă la vindecarea problemelor cu care ne confruntăm în ziua de astăzi
Număr de pagini | 320 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786067894349 |
Editura: | Lifestyle Publishing |
Cumpără cartea de pe:
carturesti.roRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Se încarcă recomandările...
Se încarcă recomandările...