Marginea lumii

de Mircea M. Tara

Coperta Marginea lumii - 1

Dacă în romanele Inima dragonului și Căderea celor 7 turnuri am descoperit Nisalul și respectiv Osa, de această dată, Mircea ne invită la o călătorie peste Marea cea Mare și Marea Moartă, în cetatea Kelesiei – un loc de care mulți nici măcar nu au auzit, iar și mai puțini l-au văzut cu ochii lor.

Aici, la marginea lumii, Asht, Vel și Inar trebuie să găsească legendara armată de dragoni care, conform spuselor Țesătorului, va apăra lumea împotriva invaziei Cenușiilor.


Scriitorul MIRCEA M. ȚARA s-a născut pe 10 ianuarie 1987 la Baia Mare. La finele liceului descoperă pasiunea pentru literatura de dincolo de propunerile din programa pentru bacalaureat. Însă imaginația și-a cultivat-o încă din copilărie, inventând povești pentru micii roboți din lego sau soldăței din plastic, pe covorul persan din sufragerie.

A absolvit facultatea de Litere secția Română-Engleză din cadrul Universității de Nord, iar după ce traduce cartea Drumul înfometat semnată de cunoscutul romancier nigerian Ben Okri, în 2011, Mircea finalizează un master în marketing online obținut în cadrul ASE București.

Număr de pagini320
Anul publicării2023
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786069027233
Editura:Crux Publishing

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...