Mari erori judiciare in Romania
Traian Tandin a fost un scriitor de romane polițiste și ofițer criminalist pensionat cu gradul de colonel. A fost recunoscut pentru capacitatea sa de a rezolva cazuri complexe. Activitatea lui publicistică cuprinde zeci de volume, peste 60, inspirate din cazurile la care a lucrat ca ofițer criminalist, dar și din cazuri care l-au impresionat și pe care le-a adus în atenția publicului. De asemenea, a mai semnat scenarii de film, articole și reportaje în revistele de specialitate.
În volumul „Erori judiciare în România” se prezintă zeci de cazuri din perioada 1864-2004. Astfel, Traian Tandin realizează o analiză a sistemului judiciar, mai exact a greșelilor înfăptuite în rezolvarea cazurilor, trecând prin sistemul juridic de după Unirea Principatelor Române, la cel al monarhiei, al comunismului și apoi al democrației.
Autorul vorbește despre cazuri de notorietate la acea vreme și nu numai, crime nerezolvate, oameni închiși pe nedrept ani de zile, abuzul autorităților și apariția noilor metode de identificare a criminalilor.
„Erori judiciare în România” este al patrulea volum din seria scrisă de Traian Tandin.
Număr de pagini | 288 |
---|---|
Anul publicării | 2022 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786069018330 |
Editura: | Neverland |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...