„Bărbatul se apropie mai mult de soția lui, cu mâinile întinse tremurând de nerăbdare, în timp ce se pregătea să o îmbrățișeze. Dar tocmai când el era pe cale să facă asta, ea s-a întors brusc și a început să se îndepărteze. Când a părăsit podul, femeia a aruncat o ultimă privire peste umăr și i-a zâmbit bărbatului, ochii ei radiind o pace interioară pe care Vlad a simțit-o parcă aievea. În acel moment, Vlad a știut că nu va mai fi niciodată singur, dragostea lui veșnică pentru soția lui ținându-i companie nu doar pe vreun pod, ci și dincolo, pretutindeni. Iar asta chiar dacă totul fusese doar un vis. Unul dintre nenumăratele lui vise, atunci când nu se transformau în coșmaruri.”

fragment