Redescoperit recent, Nopţile reci ale copilăriei (1980), romanul autobiografic cu dimensiuni universale al lui Tezer Özlü, una dintre cele mai influente scriitoare turce, decedată mult prea timpuriu, a fost publicat deja în peste zece limbi.

Tânăra naratoare tocmai s-a mutat la Istanbul dintr-un târg de provincie. În jurul ei, oraşul se schimbă fără încetare: se ridică zgârie-nori, se deschid noi cinematografe în timp ce fata şi familia ei încearcă să se obişnuiască cu viaţa în oraş. Deşi învaţă la o şcoală condusă de călugăriţe, tânăra pune la îndoială existenţa lui Dumnezeu. Se străduieşte să înţeleagă regulile pe care trebuie să le urmeze ca să-şi înăbuşe instinctele sexuale, însă îşi petrece nopţi lungi tânjind după căldura unui alt trup. Îşi doreşte să iubească şi să fie iubită. Într-o zi, când oraşul şi gândurile despre moarte o copleşesc, înghite un pumn de pastile. Şi astfel ajunge prima oară la clinica pe care o va vizita iar şi iar în diferite perioade ale vieţii.

E straniu cu câtă claritate vorbeşte Tezer Özlü despre un alt timp şi totuşi, simultan, despre clipa de faţă. (Financial Times)