Deși arhitectura modernă este prezentată de cele mai multe ori ca rod al gândirii luminiștilor și ca produs al unei societăți de tip nou – cu rădăcini industriale și ştiinţifice – eliberată de „superstiţii” și „experiențe mistice”, aceasta a dezvoltat și o dimensiune spirituală, compusă din câteva elemente consistente de natură mistică, elemente care merg dincolo de simpla luptă cu tradiţiile: credinţa în caracterul profetic şi sacral al arhitecturii; importanţa imensă acordată „miezului interiof, „inimii" ca substanţă intimă a operei; respectul pentru natură, care, aşa cum afirma Wright, este: „singurul corp al Iui Dumnezeu pe care-I vom cunoaşte; „transparenţa” clădirii în sensul continuităţii între formă, structură, funcţiune; articularea curată a formei, simplitatea, abordarea directă, respingerea ambiguităţilor şi echivocurilor; preocuparea pentru numere, standarde şi sisteme de proporţie; idealul „Qesamtkunstwerk"-ului - arhitectura ca unitate a artelor, casa ca operă totală.