„Rostov se ridica si porni sa rataceasca printre focuri si sa viseze la fericirea de a muri, de a muri fara sa-ti pese de viata, pur si simplu de a muri sub ochii imparatului. Era intr-adevar indragostit si de tar, si de gloria armelor ruse, si de nadejdea lui in victoria care va sa vina. Si nu incerca numai el sentimentul acesta in zilele memorabile de dinaintea bataliei de la Austerlitz; in armata rusa, noua din zece oameni erau indragostiti pe vremea aceea, desi poate mai putin nebuneste decit Rostov, de tarul lor si de gloria armelor ruse.” (Lev Tolstoi)