De Paşti 2014 am deschis manuscrisele lui. Cu emoţie, chiar cu teamă. Teamă că amintirile mă vor întrista, că vor răscoli dorul, că vor învîrti lama de cuţit în rana nevindecată a lipsei lui... Dorul a rămas dor, dar m-am trezit că rîd în hohote, că rîd cu lacrimi citind isprăvile lui Nea Mărin... şi din nou, ca în tinereţe, îmi era teamă că voi ajunge la finalul poveştii. Foarte puţină lume ştie că textele cu Nea Mărin sînt scrise în totalitate de el, de Amza.

Un umor sănătos, fără pic de vulgaritate, un umor cu o ţîră de poezie, un umor curat. Ţi-e drag să citeşti, dar se mai întîmplă ceva: nu numai că parcă îi auzi vocea, dar ai impresia că îţi şi apare în faţa ochilor Nea Mărin din Băileşti... hîtru, sănătos, vesel. Despre foile ce rămîneau pe birou peste noapte, foile scrise cu cerneală albastră, şi despre mirosul lor, un amestec de miros proaspăt de hîrtie, miros de cerneală şi parfumul lui tata, de lavandă, nu se poate povesti... — OANA PELLEA