Pe creasta dealului de deasupra noastră, o căprioară roșcată privește în tăcere în jur, făcându-se nevăzută atunci când îmi ridic capul pentru a-i întâlni privirea. Apoi umbrele dispar și revine lumina soarelui. Aud din nou cântecul ciocârliei de pe versanții de deasupra noastră. Mi-aș dori să aibă cuvinte, ca să-mi poată spune tot ceea ce știe.

Căci și acest loc – ascuns deasupra mării, înconjurat de dealuri – este unul al tainelor. Este un loc unde au început și s-au sfârșit vieți. Un loc unde singurii martori au fost ciocârliile și căprioarele.”