Stiinta motivatiei
de Brian Tracy
Mulți spunem că vrem să avem succes, să fim fericiți și influenți. Însă foarte, foarte puțini dintre noi continuă prin a realiza aceste obiective realizând acțiuni concrete. Ideea de a avea succes este un vis atrăgător care ne umple cu emoții pozitive, pe când acțiunile necesare pentru a avea succes (la locul de muncă, în relații, în competițiile sportive etc.) sunt adesea dificile și lungi.
Pare să existe un decalaj imens și misterios ca o gaură neagră între ceea ce spunem și ceea ce trebuie să facem pentru a ne realiza visurile. Află de la Brian Tracy, expert în motivare, cum să-ți dezvolți motivația la cerere, cum s-o susții în perioadele dificile ale vieții și cum să le-o insufli și altora.
Cartea Știința motivației îți arată ce s-a descoperit în urma cercetării motivației și la ce strategii a ajuns binecunoscutul Brian Tracy în activitatea lui din domeniul dezvoltării personale și profesionale. Tot el va arunca lumină și asupra miturilor despre motivare cu care ne hrănim prin educație și cultură.
Ca în cazul oricărei științe, a cunoaște cauzele motivației te conduce la a ști cum să-i produci efectele. Aplică această știință sistematic în viața ta, iar visurile tale vor deveni destinul tău!
Număr de pagini | 288 |
---|---|
Anul publicării | 2019 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786066392792 |
Editura: | For You |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...