Cartea ne spune ca suferinta este un instrument pedagogic pe care Dumnezeu il foloseste intotdeauna pentru binele omului, pentru izbavirea lui din capcanele sau din captivitatea unei existente autonome, suficiente siesi, dedata placerilor trecatoare. Suferinta, oricat ar fi de grea si de chinuitoare, este un semn al prezentei si al lucrarii lui Dumnezeu, un semn al atentionarii si al iubirii concrete a lui Dumnezeu fata de om. Imi amintesc un cuvant cutremurator al Sfantului Ioan Gura de Aur, care spune: “Te ameninta Dumnezeu, inseamna ca voieste sa te izbaveasca!

Tace, inseamna ca se gandeste sa te dea pieirii!”. Perceputa astfel, suferinta este cu mult mai usor suportata si, ceea ce este mai important, devine cu adevarat izbavitoare si vindecatoare pentru sufletul omului. Sigur ca cel mai greu lucru este sa convingi pe cineva care trece printr-o suferinta grea ca starea aceea este una pozitiva si nu una negativa. Cartea Parintelui Simeon ne convinge de acest lucru, chemand pe cel suferind sa-si analizeze cu staruinta propriile trairi si modificarile intervenite datorita unei anume atitudini fata de suferinta.

De cele mai multe ori atitudinea acestuia este una de razvratire si de respingere a suferintei. Aceasta atitudine ii sporeste chinul. Parintele reuseste sa convinga, insistand si revenind de nenumarate ori asupra acelorasi aspecte, de faptul ca asumarea suferintei, ca manifestare pedagogica a lui Dumnezeu fata de noi, este calea izbavitoare pe care o poate experimenta oricine. Autorul lucrarii este un binecunoscut arhimandrit-teolog grec contemporan, Parintele Simeon Kraiopoulos.