Taramul luminii
E primăvară. O tânără părăsită de soț începe o nouă viață într-un apartament din Tōkyō.
Tărâmul luminii ne-o prezintă de-a lungul unui an, în timp ce se chinuie să-și crească singură fiica de doi ani. Noua casă este inundată de lumină, uneori mângâietoare, alteori amenințătoare, în timp ce mama se prăbușește tot mai adânc în întuneric, pierzându-și echilibrul psihic. Lunile vin și trec, anotimpurile se schimbă, iar ea trebuie să înfrunte ce a pierdut și ce va deveni, descoperindu-și totodată forța ascunsă care îi va permite în cele din urmă să câștige o libertate autentică și să-și asume condiția de femeie singură.
Deopotrivă duios și sfâșietor, luminos și tulburător, Tărâmul luminii este un roman al abandonului, dorinței și transformării.
Există ceva profund seducător în a fi atras în gândurile intime ale unei femei care altminteri nu și le-ar destăinui nimănui. Acest portret al unei mame imperfecte care se străduiește să-i ofere o viață bună copilului său este dureros de relevant. -- Rowan Hisayo Buchanan
Tsushima se sustrage oricărei încercări de etichetare, ficțiunea ei transcende sfera femininului, concentrându-se asupra singurătății existențiale. -- Kris Kosaka, Japan Times
În acest roman puternic se contopesc bucuria și vinovăția părinților singuri de pretutindeni. -- The Guardian
YŪKO TSUSHIMA, născută la Tōkyō în 1947, este fiica celebrului romancier Osamu Dazai (Shūji Tsushima), care s-a sinucis când ea avea un an. A debutat la 24 de ani cu colecția de proză scurtă Shaniku-sai (Carnaval). A primit numeroase distincții, printre care Premiul Izumi Kyoka pentru Literatură (1977), Premiul Kawabata (1983) și Premiul Tanizaki (1998). A murit în 2016.
Număr de pagini | 220 |
---|---|
Anul publicării | 2024 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786069569368 |
Editura: | Alice Books |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...