Reynevan era vesel și fericit. Era plin de bucurie și se simțea încântat de frumusețea tuturor lucrurilor care îl înconjurau. Frumoasă era și valea Oławei superioare, șerpuind printre dealurile verzi. Frumos pășea pe drumul de pe malul râului armăsarul murg îndesat, primit în dar de la canonicul Otto Beess. Încântător cânta sturzul printre ramurile copacilor, încă și mai încântător, ciocârlia prin lunci. Albinele zumzăiau vesele, bondarii și muștele bâzâiau cu voioșie. Zefirul care adia dinspre dealuri aducea o mireasmă îmbătătoare ‒ când de iasomie, când de lemn-câinesc. Se zăreau și ceva balegi, ce-i drept, semn că în apropiere erau așezări omenești. Reynevan era vesel și fericit. Avea și motive. […] Pe lângă armăsarul murg cu stea albă în frunte, canonicul Otto îi mai dăruise și o pungă pentru drum, mult mai grea decât săculețul primit cu o săptămână în urmă de la Konrad Kantner. Reynevan a luat punga în mână și și-a dat seama după greutatea ei că înăuntru erau nu mai puțin de treizeci de groși praghezi, ceea ce l-a convins încă o dată de superioritatea stării clericale față de cea cavalerească.

Punga aceea i-a schimbat soarta.