Ultima noapte cu un conte

de Kelly Bowen

Coperta Ultima noapte cu un conte - 1

După bătălia de la Waterloo, Eli Dawes, conte de Rivers, este considerat mort – și el alege să îi lase pe toți să creadă acest lucru, refuzând să se întoarcă în Londra. Luptele i-au lăsat urme dureroase, și nu mai este acum cuceritorul chipeș care era cândva. Tot ce vrea este să-și ascundă cicatricile la reședința lui de la țară. Dar, când se întoarce acolo și încearcă să se strecoare în vechiul său dormitor, fără a fi văzut nici măcar de slujitori, are marea surpriză să dea peste cineva chiar în camera lui – și nu peste oricine, ci peste o femeie pe care, cândva, o cunoscuse bine. Rose Hayward își amintește că Eli era un crai arogant, care l-a ajutat pe fostul ei logodnic să o trădeze și să o umilească în fața întregii Londre. Părerea ei nu se schimbă când îl descoperă strecurându-se noaptea în casa care este acum închiriată de Școala de Fete Haverhall și nu vrea decât să-l facă să plece cât mai repede. Curând tensiunea dintre cei doi devine aproape palpabilă, și atracția dintre ei, imposibil de rezistat. Și chiar dacă Eli a revenit din morți, doar Rose este cea care poate să-l facă să se simtă cu adevărat plin de viață. „Romanele lui Kelly Bowen sunt din ce în ce mai bune, iar cititorii nu-și pot dori decât din ce în ce mai multe!

Număr de pagini272
Anul publicării2019
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786063336379
Editura:Litera

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...