Vilievo este un roman de ficțiune speculativă despre memorie, traumă și transcomunicare.
Denumirea aparține unui loc pe harta unei posibile Slavonii, un loc energetic cu semn opus, poate chiar propria reflexie într-o oglindă spartă.
În monologul de început, transcris dintr-o înregistrare care pare venită din locuri îndepărtate, o voce singuratică ne oferă imaginea unei aproape nelocuite Slavonii, pierdută în vară și praf.
La final, citim comentariile obsesive aparținând memoriilor îngălbenite ale unui om care a trăit întâmplările celui de-al Doilea Război Mondial. Spațiul întunecat dintre început și final este ocupat de transcrierea dură a unui dialog demascator, a căutării riscante a unui loc în care o poveste nouă poate să înceapă.