Zingara
In Franta regelui Ludovic al XIV-lea, aflat la apogeul stralucirii si in splendoarea gloriei sale, in Parisul care in secolul al XVII-lea era capitala incontestabila a Europei, aveau loc totusi si intamplari pe cat de macabre, pe atat de ciudate. O serie de disparitii misterioase ii ingrozeau pe toti parizienii.
Iar in timp ce nobilii de la curte se indeletniceau cu intrigile de culise, facand orice ca sa urce în ierarhia sociala, la marginea Parisului, un burghez vaduv, devotat fiului si casei sale duce o viata simpla, linistita. Asta doar in aparenta, pentru ca, in realitate, pasnicul burghez devenise, sub o identitate falsa, Leqoc, spaima tuturor raufacatorilor.
Nicio legatura aparenta intre aceste doua lumi, in afara de groaza care ii stapanea pe toti. Cine va fi urmatorul pe lista disparutilor? Pentru a-l prinde pe teribilul asasin, Leqoc va trebui sa accepte un plan diabolic, cumplit – sa aleaga intre datorie si iubirea pentru fiul sau. Iar cand raul se ascunde in spatele frumusetii feminine supreme si al unei vechi si neinduplecate dusmanii, sarcina celor care lupta impotriva lui pare imposibila.
Multiplele relatii dintre personaje, care ne poarta de-a lungul a catorva decenii de istorie si aventura, fac ca acest roman sa fie unul clasic si modern in acelasi timp.
Un roman in care suspansul si rasturnarile de situatie sunt pe primul plan.
O înfruntare teribila intre bine si rau, intre dragoste si ura.
Număr de pagini | 152 |
---|---|
Anul publicării | 2009 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9789734707010 |
Editura: | Paralela 45 |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...