Axma - Steaua iubirii eterne
Povestea AXMA, pe lângă prezența umorului de situație, ne îndeamnă, mai ales, la o reflecție atentă asupra stării și momentului de intrare în viața umană, dar mai ales asupra stării de ieșire din aceasta, după un parcurs poate programat, după o experiență unică, pregătitoare marelui voiaj astral, care ne așteaptă.
Dumitru Constantin-Dulcan
AXMA mi se pare o reală reușită. Nu știu dacă va fi percepută AXMA cum se cuvine de tagma celor cu scârța‑scârța pe hârtie, dar omul, autorul, e „la casa lui” – e stabilit de multe decenii într‑o Franță care i‑a devenit și patrie – și poate privi/primi cu seninătate orice fel de aprecieri de lectură.
Restul e literatură. Și este, bună, pe bune!
Bedros Horasangian
AXMA vă invită să luați parte la încă o poveste de dragoste, dar nu una oarecare, ci una proiectată prin numeroase întâmplări, care poate chiar v-au acompaniat vreodată sau nu - fie la început de drum, fie mai târziu - către stări-zări abisale... astrale! Hai să le spunem clar acestor depărtări, UNIVERS, da, acolo unde este rădăcina a toate și a tot, acolo unde și de unde se naște, se plămădește, dar se și reflectă într-o oglindă virtuală, „experiența” noastră pământeană, atât de întortochiată și de efemeră... dar, de multe ori, atât de Luminată!
AXMA proiectează conștiința noastră, sufletul, în imensitatea infinită a cerului, stelar-celestă, invitând-o să se universalizeze într-o osmoză quasi-comunitară, la limita palpabilului cu irealul, cu non-existentul. Să se universalizeze intr-o iubire perenă.
O tumultoasă poveste de dragoste scrisă dintr-o suflare! Cosmică.
Costin Petrescu Petry
Număr de pagini | 408 |
---|---|
Anul publicării | 2023 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786069927137 |
Editura: | Integral |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...