O bandită nu poate fi domesticită.

Nu când și-a petrecut întreaga viață printre tâlhari și mercenari. Nu când amintirile ei de dinainte se risipesc asemenea grăunțelor de nisip pe drumurile prăfuite ale Trandafirului Albastru, orășelul în care mama ei a abandonat-o când avea cinci ani. Și, mai presus de toate, nu atunci când Domnu’ Jack, salvatorul ei, este la un pas de a fi închis pentru uciderea șerifului.

O bandită nu poate spune adevărul.

Chiar dacă Judecătorul procesului o primește în casa lui, unde există ferestre, tacâmuri și o casă de păpuși (pe care Pumnalul îi spune să o evite cu orice preț). Chiar dacă soția Judecătorului îi oferă rochii și îi spune cuvinte periculoase ca acasă și curaj sau chiar încearcă să o trimită la școală, un loc interzis pentru o fetiță sălbatică.

O bandită nu poate accepta un nume.

Și cum ar putea, când este un mister pentru ea însăși, prinsă între nevoia de afecțiune și loialitate? Când lumea ei este atât de plină de schimbări, speranțe și suferințe pe care nici magia nu le poate șterge cu desăvârșire?