Basmul fotbalului nascocit impreuna cu Marius Mitran. Volumele I+II
de Marian Nazat
Basmul fotbalului s-a născut la Istanbul, într-o discuţie cu Marius Mitran, mărturiseşte autorul, Marian Nazat, dorindu-se să fie un dialog cu poveşti despre fotbal şi nu numai. Din păcate, Marius Mitran a părăsit basmul înainte de finalizarea proiectului, iar cartea a fost scrisă şi condusă pe tot parcursul editorial de domnul Marian Nazat. Aceasta conţine, pe lângă textele autorului, fragmente din articolele publicate de Marius Mitran de-a lungul timpului sau replici ale acestuia din lungile taifasuri despre fotbal.
„Rămas solitar în basm, l-am recroit. (...) Când am isprăvit lucrarea, i-am trimis-o lui Radu Cosaşu, rugându-l să o prefaţeze. « Prietene, s-a scuzat ultimul mohican al cronicii sportive de la noi, apar suficient de mult între copertele ei ca s-o mai şi prezint. Iar eu sufăr de un bun-simţ acut, ca să folosesc o replică dragă mie, dintr-un film. Mai e şi vorba aia deşteaptă a lui Talleyrand, cum că tot ce-i excesiv devine neimportant. Basmul este voinic acum, poate să stea pe picioarele lui. »
L-am ascultat pe scriitorul care mi-a marcat viaţa de microbist şi i-am dat drumul în lume cărţii fără recomandări, fără călăuze…" Marian Nazat
Număr de pagini | 1360 |
---|---|
Anul publicării | 2018 |
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Cartonată |
ISBN: | 9786060060888 |
Editura: | RAO |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...