Bolnite

de Luiza Zamora

Coperta Bolnite - 1

"Ce este o Bolniță? Etimologia ar duce la boală, la suferință, la vârstă înaintată. Sensul era acesta atunci când s-a început construirea, în afara zidurilor ansamblului bisericii mari a unei mănăstiri, a unor așezăminte mici care îndeplineau și acest rol social. Dar componenta religioasă nu putea lipsi din acest mic grupaj cu funcțiuni diferite. O capelă sau un paraclis a apărut pentru a răspunde nevoilor spirituale ale trăitorilor de aici. În timp, aceste bisericuțe au devenit importante creații de arhitectură, au fost acoperite cu ansambluri murale dintre cele mai valoroase. Dar, dacă funcția socială a dispărut, fiind preluată de instituții specializate, cea de locaș de închinăciune s-a păstrat, odată cu preluarea și perpetuarea denumirii: BOLNIȚA

Diversitatea formulelor arhitectonice – de la cea mai simplă construcție de la Bistrița–Vâlcea la elegant-elansata bolniță de la Cozia și la echilibrata ctitorie mică a doamnei Marica Brâncoveanu de la Hurezi – se regăsește în idee în ansamblurile murale, cu o iconografie diversificată, adesea proprie, în care tematica recunoscută ca fiind canonică nu mai este strict respectată, alte comandamente guvernând munca pictorilor și transmiterea mesajului teologic ales.

Cercetarea românească este îmbogățită prin această temă nouă în sine, prin plinătatea informativă și prin ilustrația care nu este un apendice, ci însăși parte integrantă din întreg." Tereza Sinigalia

Număr de pagini248
Anul publicării2023
Limbă:Română
Tip copertă:Cartonată
ISBN:9786068922225
Editura:ACS

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...