Am avut, recunosc, gândul preconceput că voi găsi o repetitivitate, dar, crede-mă, că minunăția pe care ai scris-o a făcut ca „repetitivitatea” să se numească stil, „stilul Luminița Aldea”. Da, țăranca scriitoare a devenit cu siguranță SCRIITOAREA țărancă. Ambele calificative la superlativ și, cred, că și apelativul de țărancă, pe care l-ai adoptat de bună voie te înnobilează.

Am sentimentul că am descoperit secretul cărților tale. Îl voi descrie printr-o metaforă: talentul fără muncă este ca fântâna fără apă!

Cred că am spus totul cu asta. Ești o fântână cu apă bună, din care, de ce bei de ce mai vrei să bei și aștepți să te reîntorci, să te apleci peste ghizdele și să te oglindești acolo în adânc, unde poți să îți descoperi cele mai lăuntrice trăiri pe care uneori nu știi că ești în stare să le ai.

Ești unde trebuie să fii, Luminița, pe cărarea vieții. Știu că trăiești cu altă intensitate viața decât noi ăștialalți, obișnuiți, știu că nemulțumirea și chinul creației te ard și te consumă, dar, în același timp, știu că asta ești tu, asta ți-ai dorit să fii, asta vei fi: scriitoarea Luminița Aldea!

Dragoș Agapescu