Cazul unui incendiu Art Nouveau

de Livia Banu

Coperta Cazul unui incendiu Art Nouveau - 1

Eva David, o ingenuă arhitectă, Mihai Golia, cel mai tare primar din țară, Lilla, o divă briliantă, Ratko, un informatician agorafobic, Mimi, o secretară slobodă la gură, și alte personaje colorate te vor atrage într-o aventură pe repede înainte, în căutarea unei misterioase comori și rezolvarea unei crime.

Exact așa, dar invers!

Ce crimă ascunde cenușa palatelor pierdute?
Cine bea ultima șampanie înainte de catastrofă?
Care este secretul scrisorii care nu vrea să ardă?
E ora de a descoperi Oradea, Frumusețea după care se omoară lumea!

„Nu am citit de mult un roman polițist care să te captiveze de la început până la sfârșit cu aceeași intensitate.

Dar, dacă aceasta e o calitate indiscutabilă, jocurile de planuri, biografiile variate, inserate subtil în cadru de jurnal cotidian, cu balans în timp - 2018, 1968, 1944 -, micile scene de atmosferă cu personaje pitorești, locale și aparent minore, evenimentele ce decurg din marele eveniment – incendiul palatului episcopal – întăresc convingerea că avem un roman cinematografic, alert și, în același timp, concentrat.

O biografie a eroinei, arhitectă stagiară, prinsă în mrejele unei caracatițe imobiliare, o scanare a societății postcomuniste, o lume nouă, plină de compromisuri legate de lumea veche, multe alte detalii surprinse parcă accidental, dar cu sens, recreează o lume a unui oraș care poate și trebuie să fie bântuit nu de trecut, ci de memoria lui.

Pentru că această memorie reprezintă viitorul. Un fel de refugiu activ.” Ioan Cristescu, critic literar, director al Muzeului Național al Literaturii Române.



Număr de pagini250
Anul publicării2023
Limbă:Română
Tip copertă:Broșată
ISBN:9786067075625
Editura:Primus

Cumpără cartea de pe:

Cărturești

Recenzii

  • Ai citit această carte?

    Spune-ți părerea acordând-i o notă

Loading recommendations...

Loading recommendations...