Codicilul
de Lili Craciun
„Cu un discurs puternic și un ascuțit simț al observației, dar și cu sinceritatea-i caracteristică, recognoscibilă și în celelalte scrieri în proză, Lili Crăciun construiește (Meșter Manole și Ană, deopotrivă), în acest nou roman, pagină după pagină, labirinturi concentrice ale căutării de sine, o țesătură textuală în bogate nuanțe, între lumină și întuneric, între catharsis și nedesăvârșire, aglutinată, la prima vedere, din detalii istorice care se acumulează cenușiu, sfâșiate de flash-uri contrastive, generând un mediu ce are tendința să își sufoce, să își supună, să își controleze personajele.
Parcursurile existențiale sunt jalonate, antinomic, de forță și slăbiciuni, demnitate și prăbușiri, de ipocrizii și verticalități, încrâncenări și metamorfoze, într-o desfășurare de destine frânte, vieți fracturate ori suflete în adevărate bătălii recuperatorii. Ni se înfățișează înaintea ochilor o galerie cu personaje puternic reliefate, verosimile, traversând epoci bulversante, purtând și lepădând măști, alunecând pe muchia subțire și tăioasă dintre timpul personal și timpul devorator.
Dincolo de războiul continuu între a avea și a fi, care lasă urme de neșters de-a lungul și de-a latul compoziției narative, romanul fascinează prin jocurile de putere, prin transfigurări neașteptate, prin amplificarea tramelor, prin finalul deschis și, mai ales, prin purtarea crucii memoriei ca pe o rană ce nu se poate vindeca.”
(Mihaela GRĂDINARIU)
Anul publicării | 2024 |
---|---|
Limbă: | Română |
Tip copertă: | Broșată |
ISBN: | 9786069576786 |
Editura: | Pentru arta si literatura |
Cumpără cartea de pe:
CărtureștiRecenzii
Ai citit această carte?
Spune-ți părerea acordând-i o notă
Loading recommendations...
Loading recommendations...