Scriitoare slovaco-elvețiană, publicistă, reporteră de război în Cecenia, Irena BREŽNÁ (n. 1950) a emigrat împreună cu familia în anul 1968 de la Bratislava în Elveția. A studiat slavistica, filozofia și psihologia la Universitatea din Basel. Scrie într-o germană rafinată, cu spirit critic și umor. A publicat zece cărți și a primit douăsprezece distincții pentru publicistică și literatură în Elveția, Germania și în Slovacia. Romanul despre o copilăria petrecută în socialism, Na slepačích krídlach (Cea mai bună dintre lumi) a fost considerat de Uniunea scriitorilor din Slovacia drept cartea anului 2008. Romanul despre emigrație Die undankbare Fremde (2012) a fost distins cu un prestigios premiu literar elvețian, iar în Slovacia a primit Premiul Dominik Tatarka. Cea mai recentă carte este o culegere de eseuri și reportaje, Wie ich auf die Welt kam. In der Sprache zu Haus, ce reprezintă o perspectivă personală și politico-socială asupra Europei de Răsărit și Centrală din ultima jumătate de veac. Pentru angajamentul său în folosul celor persecutați, Irena Brežná a primit, în anul 2021, Premiul Hermanna Kesten al Pen club din Germania.

Cartea de față e una a vindecării și a răscumpărării, mărturisirea lucid-sentimentală a respingerii și a desprinderii de o societate a „educației cu semn negativ”, a eliberării de toate miturile, stereotipurile ideologice și falsele valori pe care comunismul le-a impus, prin minciună, forță și constrângere, unei jumătăți din populația Europei. Povestind trecerea sa, a familiei și a țării sale, prin această mereu stranie și surprinzătoare lume nouă, personajul principal, o fetiță cu numele Jana/Janka, nu scapă nimic din vedere. Totul (familie, școală, prieteni, vecini, sărbători, obiceiuri etc.) este observat, receptat și descris nu doar cu o desăvârșită participare sufletească, ci, îndeosebi, cu o ironie, o detașare reflexivă și o naturalețe extraordinare. Țara ei, Slovacia comunistă, e cea unde „nu există niciun necaz (e cea mai bună dintre lumi), dar nici Isus Christos”, e locul geometric unde viața are o singură lege, fermă și implacabilă: „poți să gândești orice, dar să nu spui niciodată cu voce tare ce gândești”. Senzația este de neputință și deriziune. Doar că spiritul iscoditor, privirea ironic-sceptică a Janei și irepresibila ei dorință de a ști și a înțelege o transformă pe aceasta într-o replică, peste vremi, a Micului Prinț a lui Saint-Exupéry. Asemenea acestuia, Janka este o „Mică Prințesă” căzută, fără voia ei, pe o planetă în care totul pare perfect, dar aproape nimic nu e suportabil. Nu e o planetă a oamenilor ciudați, neobișnuiți, ci una locuibilă, dar condusă de legi împotriva firii. Farmecul, firescul și veridicitatea poveștilor ei sunt absolut remarcabile. Irena Brežnà este o scriitoare extraordinară. Citiți-i cartea de față și vă veți convinge singuri! (VASILE IGNA)

Mama nu a furat nimic și nu a omorât pe nimeni. Să fi ajuns la închisoare din pricina vorbelor? În țara noastră, cuvintele sunt periculoase. Mă tem că poate și eu am folosit un cuvânt nepotrivit. Uneori uit de avertizarea mamei: La școală nu trebuie să spui nimic din ce se vorbește acasă. În minte mi-am construit un zid despărțitor, în dreapta sunt cuvintele rostite în familie, în stânga, cuvintele pentru școală. Există două lumi și două limbi și în fiecare zi eu trec dintr-o parte în alta ca un agent dublu. Dar, uneori, din nesăbuință sau din pricina oboselii, unul dintre cuvintele mele zboară în lumea nepotrivită și, probabil, o asemenea vorbă a trimis-o pe mama la pușcărie. Nu e ușor să trăiești într-o țară fericită. Fericirea poate să dispară în orice moment și cineva poate fi pedepsit.